Încă din vechime, poporul român numea luna septembrie „Răpciune”, „Brumărel” sau „Brumar cel Mic”, prevestind frigul care urmează să se înstăpânească până la iarnă peste întreaga fire. Iulia Gorneanu, care și-a dedicat o mare parte din viață studierii calendarului străvechi sau arhaic, depozitar al credințelor magico-religioase ale strămișilor noștri dinaintea creștinării lor, explică într-o postare pe Facebook că țăranii spuneau că „în Răpciuni cad copiii pe tăciuni”, lucrurile urmând să se agraveze în octombrie: „în Brumari cad și cei mari”. Alte nume atribuite acestei prime luni de toamnă sunt cele de Vinimeriu, Viniceriu, Vinițel, fiind legate de îndeletnicirea culesului viilor și facerii vinului.
Din vechile gromovnice aflăm că lunii septembrie i se mai zicea și „Cumpănă” pentru că în timpul ei „se face ziua întocmai ca noaptea; se potrivesc zilele cu nopțile, soarele aicea stând”.
Celei dintâi zile a lunii, în care Biserica Creștină a stabilit și începutul Anului Nou Bisericesc, îi este atribuită corespondența cu Anul Nou Biblic, tradiția afirmînd că atunci a început Dumnezeu Facerea lumii. Tot acum e prăznuit Sfântul Simion Stâlpnicul, cel care „toată viața lui a stat într-un picior pe un stâlp înalt și cu mâinile ținea pământul să nu cadă”, cum spuneau țăranii intervievați de folcloristul T. Pamfile.
Această zi nu păstrează în calendarul popular ceremonii sau gesturi rituale de înnoire a timpului, și nici legende sau superstiții.
Țăranii credeau că în ziua de 1 septembrie vrăbiile „merg pe măsură să-și facă boierescul”, adică duc împărătesei lor boabele ce li se cuvin din fiecare holdă, pentru a avea provizii peste an, arată Iulia Gorneanu. De aceea „nu vei găsi o vrabie, nici sa dai un galben” în această zi.
De asemenea, țăranii credeau că așa cum e ziua de 1 septembrie, tot așa va fi tot anul. Dacă ziua e mohorâtă, toamna va fi cu vreme rea, iar recoltele se vor strânge cu necazuri. Dar dacă în această zi tună, toamna va fi lungă și mănoasă.