Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat că persoanele infectate cu noul coronavirus, atât cele aflate în carantină sau izolare, cât şi cele din spitale, vor putea solicita urna mobilă pentru a vota la alegerile locale.
„Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului”, a declarat Mituleţu-Buică într-un interviu acordat Agerpres.
El a precizat că vor fi „condiţii speciale” doar pentru bolnavii aflaţi în secţiile de terapie intensivă. Se vor lua măsuri suplimentare de siguranţă aici.
„Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi luate toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane”, a susţinut preşedintele AEP.