Un medic de 44 de ani din Timișoara a murit din cauza infectării cu noul coronavirus

Un medic de 44 ani de ani din Timișoara care activa la propria clinică a murit în urma infectării cu noul cornavirus, a anunțat prin intermediul Facebook managerul Spitalului Judeţean din Timişoara, Raul Pătraşcu. 

Medicul ar fi fost diagnosticat cu noul coronavirus acum mai bine de 3 săptămâni și nu ar fi avut alte afecțiuni.

„Astăzi a decedat domnul Asistent Universitar Dr. Cristian Milicin, un medic tânăr, de doar 44 de ani, care activa în propria clinică, din cauza COVID-19, infectat în urmă cu mai puțin de 3 săptâmâni. Nu l-am cunoscut personal, dar profesional a fost un medic foarte bun, puternic și sănătos, mereu dispus să ajute pe cei din jur. E un eveniment oribil ce ne lovește pe toți ca un trăznet și încă un mesaj pentru acei inconștienți care nu „cred” în acest virus nemernic. Întreg colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara este alături de familie. Sincere condoleanțe din partea tuturor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Raul Pătrașcu pe Facebook.
Medicul Cristian Milicin fusese internat la Spitalul clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Articolul precedentPreședintele Autorității Electorale Permanente: Bolnavii COVID pot solicita urna mobilă pentru alegerile locale
Articolul următorConcertul manelistului Vali Vijelie, pentru oamenii aflați în fata unei terase, a fost ”spart” de polițiști, la Năvodari