Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York este una dintre primele instituții culturale care își redeschide porțile după perioada de izolare cauzată de pandemiei, conform New York Post.
Locuitorii orașului New York se bucură să revină în una dintre cele mai mari și bine cunoscute atracții culturale ale orașului, și printre primele care permite, din nou, vizitarea. În timpul zilei de joi s-au vândut aproximativ 100 de bilete pe oră, ceea ce corespunde așteptărilor managerilor, după cum a declarat un angajat al muzeului.
Vizitatorii trebuie să poarte mască de protecție pe toată perioada vizitei, să fie de acord să li se ia temperatura la intrare și să păstreze distanța față de alte persoane.
Orașul New York de pe coasta de est a Statelor Unite a fost unul dintre orașele americane cel mai puternic lovite de pandemie, cu un număr total de peste 437 de mii de infectări și 23.674 de decese. La apogeul din luna aprilie au fost înregistrate 11.571 de cazuri noi într-o singură zi, la o populație de aproximativ 8 milioane și jumătate de locuitori.