Unioniștii din R.Moldova au fost împiedicati sa depuna flori cu ocazia zilei indenpendenței

Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal și alți unioniști au fost împiedicați de poliție să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului cu ocazia Zilei Independenței față de URSS, potrivit infoprut.ro.

Incidentul a fost filmat și publicat pe o rețea de socializare.

În acest context, liderul liberal a povestit că alături de alți unioniști a mers dimineață, la ora 07:20, să depună flori la monumentul domnitorului. Însă pentru că la ora 08:00 erau așteptați Igor Dodon, Ion Chicu și Zinaida Greceanîi, zona era împânzită de polițiști, care nu i-au lăsat să se apropie de monumentul lui Ștefan cel Mare.

„Ca pe vremea URSS sau a lui Voronin și Plahotniuc. Poliția ne-a blocat, pe toți care eram din partea Mișcării Politice Unirea, mai jos pe trotuarul străzii Bodoni”, a punctat Dorin Chirtoacă pe Facebook.

Din imaginile video se vede clar că oamenii legii încercă să îl împiedice pe liderul liberal să traverseze strada spre Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău. „Dați-vă la o parte și nu căutați pe dracu. Arătați-mi legea și articolul și puneți-mi hârtia în față”, a spus Chirtoacă.

„Eu sunt pe verde”, a răspuns liberalul, după care trei oameni ai legii au încercat să îl scoată cu forța de pe trecerea pentru pietoni.

În cele din urmă, Dorin Chirtoacă a menționat că unioniștii au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, „însă gustul amar de pe urma incidentului a rămas”.

Amintim că tot astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova fața de URSS, șeful statului Igor Dodon, premierul Ion Chicu și președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi au fost huiduiți în centrul Chișinăului de mai mulți cetățeni, care au scandat la unison: „Jos trădătorii!”.

 

Articolul precedentCoronavirus: La mitingurile electorale vor putea participa cel mult 100 de persoane
Articolul următorEuropa League, preliminarii: Craiova, eliminată rușinos, FCSB și Botoșani, calificare cu emoție