Alți trei jucători ai echipei Olympique Marseille sunt suspecți de COVID-19. Echipa riscă să nu poată juca meciul de duminică, pe care ar trebui să îl dispute cu Brest, conform Agerpres.
Olympique Marseille a mai ratat un meci pe care ar fi trebuit să îl joace împotriva echipei Saint-Etienne, în debutul Ligii franceze, meciul fiind amânat din cauza identificării a trei cazuri de coronavirus printre jucătorii echipei.
Din cauza îmbolnăvirii lui Jordan Amavi, Valentin Rongier, Maxime Lopez, Steve Mandanda şi Dimitri Payet, meciul din debutul Ligii profesioniste franceze a fost reprogramat pentru data de 17 septembrie.
Identificare unor noi posibile cazuri pune sub semnul întrebării și meciul cu Brest care este programat, deocamdată, pentru ziua de duminică.