Pe 19 august 1981 s-a născut marele compozitor român George Enescu. El este unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a secolului XX.
George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în comuna Liveni-Vârnav din judeţul Botoşani. Astăzi, comuna în care a copilărit poartă numele său. A fost al 12-lea copil al Mariei Cozmovici-Enescu şi al lui Costache Enescu, ceilalţi unsprezece fraţi ai săi murind la vârste foarte fragede.
În 1884, după stabilirea la Cracalia (Botoşani) a părinţilor săi, Enescu va studia pianul şi îşi va confecţiona singur o primă vioară. Aici va fi în contact permanent cu muzica şi cu lăutarii satului. La patru ani primeşte o vioară şi începe să cânte, la început, sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, de la un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul.
La cinci ani compune o primă lucrare, „Ţara Românească, operă pentru vioară şi pian”.
În 1886, viitorul artist îl întâlneşte pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iaşi, care îi va îndruma primii paşi în muzică, marcându-i hotărâtor destinul.
În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu se înscrie la Conservatorul de Muzică din Viena.
Din această perioadă datează primele sale interpretări, ca violonist. Astfel, la 11 ani, George Enescu a urcat pe podiumul de concert al sălii „Bösendorfer” din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului.
Surprinzătoarea polivalenţă a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit „un Mozart român”, fiindcă stăpânea vioara şi pianul cu o maturitate şi o virtuozitate neverosimile pentru un copil. Ecourile vieneze au ajuns şi în ţară, iar de acum cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele româneşti.
Părăsind capitala Austriei, ajunge, în 1895, la Paris, unde rămâne până în 1899. Aici îşi va continua studiile la Conservatorul de Muzică, sub îndrumarea unor maeştri precum Jules Massenet, Gabriel Fauré (compoziţie), M.P.J. Marsick (vioară).
La Paris, tânărul artist îşi impresionează profesorii, colegii şi criticii muzicali. La 14 ani cânta la fel de strălucit la vioară, ca şi la pian şi era autorul mai multor „uverturi”.
În această perioadă au avut loc două evenimente importante în viaţa artistică a lui George Enescu. Un moment excepţional nu numai pentru biografia sa, ci şi pentru istoria muzicii româneşti a fost primul recital de autor al unui creator român peste hotare, la numai 16 ani, care a avut loc la 11 iunie 1897, în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris.
Cel de-al doilea eveniment are loc la 6 februarie 1898, când suita simfonică pentru orchestră ”Poema română”, compusă la 17 ani, este executată în primă audiţie absolută, la Paris, având un imens succes.
Drumul afirmării mondiale a lui George Enescu, în creaţia simfonică, a fost marcat de „Rapsodiile române” (1901 şi 1902), prin acestea contribuţia sa artistică în secolul XX fiind de necontestat. În ţară, prima audiţie a „Rapsodiei române nr. 1 în la major” a avut loc, la 21 ianuarie 1912, cu Orchestra „Philarmonia” din Arad. Cea de-a doua rapsodie a fost auzită, pentru prima oară, la 7 februarie 1908, în sala Gaveau din Paris. Compozitorul dirijează în premieră cele două rapsodii, la 22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică ”Santa Cecilia”.
Lucrările sale au fost distinse cu prestigioase premii internaţionale: Premiul de compoziţie Pleyel din Paris, în 1903, Premiul discului, oferit de revista „Candide” din Paris, în 1933.
Turneele întreprinse în străinătate, în Europa şi SUA, aveau să-i aducă faima mondială. Remarcabil tălmăcitor al creaţiei lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski sau Wagner, George Enescu a propagat peste hotare, alături de lucrările sale, care căpătaseră un incontestabil prestigiu internaţional, creaţiile unor compatrioţi ai săi, atrăgând astfel atenţia asupra tinerei şcoli muzicale româneşti.
Pentru încurajarea tinerelor talente şi a promovării artei componistice româneşti a înfiinţat, în 1912, premiul naţional de compoziţie „George Enescu”, din beneficiul concertelor sale. Premiul a fost acordat, aproape anual, până în 1946, anul plecării sale definitive din ţară.
În a doua parte a vieţii sale, George Enescu s-a dedicat pedagogiei. A susţinut cursuri la Conservatorul de Muzică, dar şi în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituţii din Franţa, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), şi ca profesor de compoziţie, la Universitatea Harvard (SUA).
În septembrie 1946, decide să părăsească România, în care se instala cu rapiditate regimul comunist. După încheierea unui mare turneu de concerte în Statele Unite şi Canada, se stabileşte, cu soţia, la Paris.
În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu a suferit o congestie cerebrală, urmată de paralizie parţială. Câteva luni mai târziu, maestrului îi era decernat Premiul „Paganini”.
George Enescu a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, în apartamentul său din Rue de Clichy nr. 26 din Paris. A fost înmormântat la 7 mai, în Cimitirul „Pere Lachaise”, din capitala Franţei.
