Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de furtuni și vijelii pentru trei sferturi de țară, valabilă de astăzi de la ora 10:00, până mâine, 16.08 la ora 10.
UPDATE În intervalul 15 august, ora 12:00 – 16 august, ora 06:00, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși 30 – 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50 – 70 l/mp.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.
ANM precizează că manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala, astăzi, sâmbătă, pe arii restrânse și în sud-estul țării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor.