Deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7% din Produsul Intern Brut la 8,6% din PIB- a declarat ministrul finanțelor, Florin Cîțu. Acesta a explicat că în toată Europa „deficitele mai mari se datorează în principal scăderii veniturilor. În plus, Cîțu a acuzat PSD pentru că „România a pornit cu un handicap venind cu un spațiu fiscal limitat din cauza dezmățului din ultimii ani”.
”Deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7 la 8,6% din PIB. Acum să ne uităm de unde vine această creştere. Avem o scădere a veniturilor în buget faţă de estimat de aproape 31 miliarde lei, asta înseamnă 3 puncte procentuale. Deci din cele 5 puncte procentuale care se adaugă la dificit faţă de estimarea iniţială 3 puncte vin din faptul că economia trece prin perioadă dificilă, de criză. Cheltuielile suplimentare la buget, legate direct de criză, sunt în jur de 2 puncte procentuale. Fără această criză am fi rămas la o estimare de 3,7% din PIB și cred că am fi putut face mai bine”, a declarat ministrul Finanțelor.
Ministrul de Finanţe a adăugat că în alte țări din Uniunea Europeană situația este mult mai rea.
”În România, deficitul față de deficitul estimat crește cu 5 puncte procentuale. În Europa, media este de 7,7 puncte procentuale. Cele mai recente prognoze indică o înrăutățire suplimentară a deficitelor bugetare, mai ales în zona euro. Franța, de la 10, la 11,4%, Italia de la 11,1 la 11,6%. Economiile din UE scad cu procente între -7 și -8,7. În toată Europa deficitele mai mari se datorează în principal scăderii veniturile. În acelaşi timp, România a pornit cu un handicap, venind cu un spaţiul fiscal limitat, după ce deficitul a fost de peste 4 %, dar acesta este dezmăţul făcut de PSD în ultimii ani. Acestea sunt elementele principale ale rectificării bugetare. Aţi văzut deficitul, creşterea economică, influenţa asupra deficitului unde vine. Toate aceste cifre vor fi făcute publice şi le veţi putea analiza”- a mai explicat Cîțu.
Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Florin Ciţu, pe tema rectificării bugetare
Conferinţă de presă susţinută de ministrul Finanţelor, Florin Ciţu, pe tema rectificării bugetare
Publicată de Ministerul Finanţelor Publice pe Joi, 13 august 2020