Bucureștenii care s-au vindecat de COVID-19 și donează plasmă vor primi tichete de masă în valoare de 1.000 de euro. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook.
„Noi nu venim să spunem că vom oferi doar circa 1.000 de euro în tichete de masă celor care vor dona. Noi venim și spunem că îi vom convinge pe calea dialogului, a responsabilității, explicând cât de important e să ajute și alte persoane aflate în dificultate. Bineînțeles, ca și în alte state europene, vom acorda și un stimulent financiar. Nu e vorba de bani cash, e vorba de un stimulent în tichete de masă prin care donatorul își poate achiziționa alimente pentru a avea o masă mai bogată pentru revenirea organismului, medicamente și alte întăritoare pentru organism”, a declarat Gabriela Firea, la începutul ședinței.
Firea a mai spus că este vorba de „o situație excepțională”, deși în mod normal, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare pentru donatori.
„Suntem în pandemie, deci într-o situație excepțională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare, acum suntem într-o situație de excepție. Prin urmare, este nevoie de o excepție de la lege, pentru a salva cât mai multe vieți! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice și cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior: salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecției COVID-19”,a scris edilul pe Facebook.
In sedinta Consiliului General de astazi propun, ca si pana acum, proiecte dedicate oamenilor, pentru ca bucurestenii sa traiasca mai bine in orasul lor. Prioritare sunt in aceasta perioada cele pentru sanatate. Prin proiectul “DONEAZĂ PLASMĂ, SALVEAZĂ VIAȚĂ”, imi doresc ca pacientii cu forme grave de Covid-19 sa poata fi tratati prin transfuzii cu plasma de la pacientii vindecati care au dezvoltat anticorpi. Pentru un bolnav de cancer, orice informatie venita la timp face diferenta dintre viata si moarte. Proiectul “Testarea BRCA” va ajuta 500 de oameni sa afle daca exista probabilitatea reapariției cancerului de sân în 10 ani de la diagnosticare.Consolidarea cladirilor din Bucuresti este de asemenea un program cu care ne mandrim, caci doar in actualul mandat am reusit să reabilitam de zece ori mai multe clădiri decât in ultimii 30 de ani. Astazi propun includererea mai multor imobile in programul de reducere a riscului seismic.
Publicată de Gabriela Firea pe Joi, 13 august 2020