Povara de pe umerii actualului ministru de finanțe Olaf Scholz (SPD-Partidul Social Democrat German) pare a fi imensă. Din 2005, SPD a încercat de trei ori să revină la conducerea Cancelariei Germaniei și de trei ori eșuat din cauza contracandidatei Angela Merkel, potrivit Merkur.de citat de Rador.
Chiar și cu aceste trei eșecuri, de notat este că, la viitoarele alegeri federale din
2021, Merkel nu va mai candida, iar acum social-democrații își pun toate speranțele în Olaf
Scholz. Sunt cetățenii germani la fel de convinși de Scholz precum colegii de partid?
Ultimul sondaj Forsa a pus întrebarea dacă ministrul de finanțe este potrivit pentru
postul de cancelar. 44% dintre cei chestionați îl consideră potrivit, în timp ce alți 32% îl
consideră nepotrivit, iar 17% sunt de părere că funcția de șef al guvernului nu este deloc
potrivită pentru Scholz. Nu este surprinzător că Olaf Scholz se bucură de susținere în
interiorul partidului său (SPD), unde 79 % dintre membrii chestionați au considerat că este
foarte potrivit.
Dacă cetățenilor germani li s-ar da posibilitatea să aleagă cancelarul, atunci ministrul
german de finanțe ar avea o problemă. Numai un procent de 25% dintre cetățeni s-ar bucura de alegerea lui Scholz în funcția de cancelar, în timp ce 63% ar prefera un alt succesor al Angelei Merkel. Dintre foștii alegători ai SPD-ului, numai un slab procent de 28% l-ar alege pe Scholz, fost primar al orașului Hamburg.
Întrebați în continuare dacă Olaf Scholz va recâștiga încrederea electoratului în partidul
SPD, 64% dintre germani au declarat că nu cred acest lucru, iar un procent de 25% cred că
acest lucru este posibil. Dintre susținătorii SPD, 43% nu sunt convinși că Olaf Scholz ar putea să recâștige încrederea pierdută de partidul său.