Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru centrul țării, mai exact zona montană de centru, dar și regiunile sud-vestice ale țării. În plus, pentru municipiul București, vremea va fi caldă în prima parte a zilei, urmând ca în a doua, să crească probabilitatea de averse și descărcări electrice.
Pentru intervalul orar 12.00 – 23.00, a fost emis de către ANM un cod galben de furtuni în în vestul și sudul Transilvaniei, în sudul Banatului, în sud-vestul Moldovei, precum și în jumătatea de nord a Olteniei și a Munteniei.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării.
În municipiul București, ANM anunță vremea călduroasă, cer mai mult senin în prima parte a zilei, apoi vor fi înnorări trecătoare.
În a doua parte a zilei va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade.