Imigranții de pe teritoriul Greciei care acceptă să se întoarcă în țara de origine vor primi 2.000 de euro din partea statului elen, transmite Digi24. Banii provin din fondurile Uniunii Europene și se preconizează că vor acoperi costurile pentru ajutarea a 5.000 de imigranți.
De program au beneficiat deja 134 de irakieni, care s-au întors în Irak în această săptămână. În total, Grecia își propune să ajute 5.000 de persoane aflate în aceeași situație, pentru care vor fi cheltuiți 10 milioane de euro.
Acesta este cel mai mare program de repatriere voluntară organizat vreodată de Grecia. Pe teritoriul elen se estimează că mai sunt 29.000 de imigranți, majoritatea veniți din zonele afectate de sărăcie și război din Asia Mică. Mulți dintre aceștia se află în tabere pentru refugiați, cum ar fi cele de pe insula Lesbos.