Cea mai bună aruncătoare în proba de ciocan din România s-a impus în prima competiție la care a luat startul după pauza provocată de pandemia de coronavirus.
Bianca Ghelber a revenit pe stadion într-un concurs oficial (Cupa României Open de Seniori – desfășurat la București) după o absență de 5 luni și a câștigat aurul.
„Îmi pare foarte bine că au început concursurile pentru că am așteptat atâta vreme acest moment. E destul de greu după 5 luni de pauză, fără concursuri. Sunt mulțumită de ceea ce am reușit, pentru primul concurs…69 metri este un rezultat ok ” – Bianca Ghelber, triplă campioană mondială de juniori în proba de aruncare a ciocanului.
Sportiva nu concepe ca la anul să nu fie la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Eu cred că se va ține Olimpiada, am încredere în asta. Am auzit că va avea loc, indiferent dacă va mai fi sau nu Pandemie. Așa că eu voi fi acolo cu siguranță. Nici nu mă gândesc să nu fiu” – Bianca Ghelber, triplă campioană mondială de juniori în proba de aruncare a ciocanului.
Bianca are două Olimpiade la activ
La 30 de ani, Bianca Ghelber are deja două Olimpiade la care a participat, cea de la Beijing din 2008 și Londra 2012, iar la anul vrea să o bifeze pe cea de-a treia. Pentru asta, atleta luptă din greu să-și facă baremul olimpic.
De un an, Bianca este antrenată de fosta campioană mondială în proba de aruncare a ciocanului, Mihaela Melinte.
“Nu am crezut vreodată că mă va antrena! Noi suntem prietene foarte bune de foarte mulți ani, am stat în cantonament împreună, am fost colege și acum îmi e și antrenoare” – Bianca Ghelber, triplă campioană mondială de juniori în proba de aruncare a ciocanului.
Cea mai sexy atletă, fără rival la sprint
O altă sportivă fericită după acest concurs este Marina Baboi, campioana națională în probele de 60, 100 și 200 metri, care nu a avut rivală în proba de 100 de metri. Cea mai rapidă atletă de la noi din ultimii doi ani recunoaște că a avut emoții mari când a concurat după o absență de 6 luni.
„Mă încearcă o grămadă de senzații, a fost și greu și frumos, nici nu știu cum să spun, a fost o senzație ciudată și mă bucur că am concurat din nou. Și acum am emoții” – Marina Baboi, campioană națională în probele de 60m, 100m și 200m.
Pentru prima dată când părinții Marinei nu au putut să fie prezenți pe stadion din cauza faptului că această competiție s-a ținut fără spectatori.
„A fost o senzație ciudată. Mi-e foarte greu să nu-i am alături de mine pentru că ei sunt lângă mine de la 10 ani de când am început să fac sport. Acum să mă uit în tribună și să nu fie nimeni care să îmi facă cu mâna și să se bucure pentru mine e un pic ciudat” – Marina Baboi, campioană națională în probele de 60m, 100m și 200m.
2019, cel mai bun an al Marinei
Marina își amintește cu mândrie cum a fost pentru ea 2019, an în care a participat la 45 de concursuri și a câștigat 24 de medalii de aur!
„A fost de departe cel mai bun an al meu și pe plan internațional, am reușit să ajung în prima mea finală europeană la 200 de metri” – Marina Baboi, campioană națională în probele de 60m, 100m și 200m.