Skip to main content

Sens TV

DSP București trece sub conducere militară

DSP București trece sub conducere militară

Secretarul de stat general medic Ionel Paul Oprea va coordona Direcția de Sănătate Publică a municipiului București, în urma unei decizii a ministrului Sănătății Nelu Tătaru, potrivit tvr.ro.

Este același general care a condus temporar și Spitalul Județean Suceava, în plină criză.

Decizia ministrului Sănătății vine după ce Direcţia de Sănătate Publică din Capitală a fost criticată, în ultima perioadă, din cauza unor anchete epidemiologice ratate sau chiar inexistente, în contextul epidemiei de COVID-19.

Ministerul Sănătății anunţă și că va intensifica activităţile de testare pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2.

Conform Ministerului Sănătății (MS), vor continua activitățile de identificare a infecției cu SARS-CoV-2 în cadrul Programului Național de prevenire, supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare.

„Am introdus decontarea testelor RT-PCR în programul național în luna martie a acestui an. Am pornit de la 1 centru în care se prelucrau probele și, după o muncă susținută de aproape 5 luni, am ajuns la peste 130 de centre de testare evaluate și încluse în program. Dorim o creștere a numărului de puncte de testare și o intensificare a activităților. Există un buget de aproximativ 200 milioane de lei pentru decontarea testelor RT –PCR care va fi suplimentat dacă este necesar”, a declarat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.