Ziua de 6 august marchează, în fiecare an, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos. Este o zi dedicată momentului urcării acestuia, împreună cu trei dintre apostoli – Petru, Iacov şi Ioan, pe Muntele Tabor. Aici s-a produs miracolul unei transfigurări a Fiului lui Dumnezeu și apariției a doi dintre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie, care au stat de vorbă cu El despre pătimirile și crucificarea care Îl așteptau la Ierusalim. Muntele a fost învăluit de un nor, în timp ce glasul lui Dumnezeu Tatăl a reconfirmat că Iisus este Fiul Său.
Sărbătoarea se pare că datează de la începutul secolului al IV-lea, fiind instituită de Sfânta Împărăteasă Elena care a și ctitorit o biserică pe muntele Tabor. Atestarea documentară a praznicului se situează însă abia în secolul al V-lea, sărbătorirea fiind însă generalizată în vremea Papei Calist III.
Aflat în Postul Adormirii Maicii Domnului, praznicul acestei zile este însoțit de dezlegarea la pește și vin.
Numită în unele zone ale României Obrejenia, Probejenia sau Probajenul, derivate ale unui termen de origine slavă, sărbătoarea Schimbării la Față este asociată de calendarul arhaic al poporului român cu sfârșitul verii și respectiv începutul toamnei, chiar dacă din punct de vedere calendaristic, ne aflăm abia la începutul lunii august. Calendarul popular, care până în urmă cu câteva decenii încă mai era cunoscut și respectat de mulți locuitori de la sate, s-a transmis pe cale orală de-a lungul mileniilor, conținând o înșiruire de divinități și sărbători legate de religia precreștină, cu caracter uranic, a strămoșilor noștri.
În ziua Schimbării la Față, românii spuneau că „se ceartă vara cu toamna”. Popor cu străvechi îndeletniciri agrare, țăranii români percepeau că în această perioadă soarele începe să piardă puterea, iar scurtarea zilelor devine semnificativă. Ei observaseră că la acest timp frunzele codrului încep să-și schimbe culoarea, apele devin mai reci, berzele încep să plece, adunându-se pe câmpuri, în stoluri tot mai mari care se rotesc. Se spunea în popor că nu e bine să pleci la drum lung în această zi a plecării păsărilor, pentru a nu rătăci drumul sau a nu te mai întoarce.
Începând cu Schimbarea la Față, deoarece nopțile încep să devină mai reci, este oprit dormitul oamenilor afară, pe prispa casei, obicei practicat în sate vara, începând de la Sânziene. Nici ferestrele nu se mai țin deschise noaptea. Din această zi nu se mai permite mersul la scăldat în ape curgătoare și nici nu se mai spală rufe la râu. Oamenii spuneau că astăzi cerbul urinează în râuri și apa acestora se răcește.
Tot de acum, stupii se aduc acasă, deoarece se spune că florile nu mai au dulceață. După această zi, plantele de leac nu se mai culeg, deoarece se spune că de-acum își pierd puterea tămăduitoare. Dar în ziua de Probejanie, culese după un anumit ritual, aceste plante își sporesc puterea magică.
Având caracter de hotar, aceastei zile țăranii îi asociau o serie de ritualuri sau obiceiuri. Spre exemplu, cerurile fiind deschise, oamenii nu au voie să se certe și trebuie chiar să se împace dacă au fost certați. Este una din zilele în care fetele își puteau afla ursitul. Cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi asemenea plantelor care de acum încep să se veştejească, iar fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.