Alături de Milano, Valencia, Viena și alte 8 orașe europene, Cluj-Napoca este în finala competiției pentru titlul de „Capitala europeană a inovării 2020” și ar putea câștiga 1 milion de euro, potrivit ec.europa.eu.
Finanțat prin Orizont 2020, programul pentru cercetare și inovare al UE, premiul recunoaște meritele orașelor europene care dezvoltă ecosisteme de inovare dinamice menite să abordeze provocările din viața publică și să îmbunătățească viața oamenilor.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Inovarea este esențială pentru ca orașele să asigure o redresare durabilă după perioade dificile. Atunci când orașele își alimentează ecosistemele de inovare, astfel încât actorii din domeniul inovării și cetățenii să se întâlnească și să colaboreze, ele își stimulează dezvoltarea și reziliența. Cea de-a șasea ediție a premiului „Capitala europeană a inovării” va fi un alt concurs important și va prezenta cele mai bune practici inovatoare care impulsionează orașele europene.”
Un juriu la nivel înalt format din experți independenți au selectat cei 12 finaliști, analizând modul în care orașele utilizează soluții inovatoare pentru a răspunde provocărilor societale, modul în care utilizează aceste practici în procesul de dezvoltare urbană și modul în care acestea implică comunități locale extinse în procesul de luare a deciziilor.
Orașul câștigător va primi titlul de „Capitală europeană a inovării 2020”, precum și suma de 1 milion de euro pentru a sprijini activitățile sale de inovare și a-și consolida capacitatea de a stabili conexiuni între cetățeni, sectorul public, mediul academic și întreprinderi, cu scopul de a aduce beneficii societale comunităților sale. Fiecare dintre cele cinci orașe care se vor clasa pe locurile următoare va primi câte 100.000 de euro.
Comisia va anunța câștigătorul și ocupanții celorlalte locuri premiate ai concursului „Capitala europeană a inovării 2020” în cadrul Zilelor europene ale cercetării și inovării, care se vor desfășura în perioada 22-24 septembrie 2020. În același timp, Comisia va acorda Premiul UE pentru femei inovatoare 2020, Premiul Orizont al Consiliului european pentru inovare (CEI) – „Înaltă tehnologie accesibilă pentru ajutor umanitar” și Premiul pentru impact Orizont 2020.
Concursul „Capitala europeană a inovării” (iCapital) este organizat și finanțat în cadrul programului Orizont 2020, programul UE pentru cercetare și inovare. Aceasta recunoaște că orașele sunt actori unici în promovarea inovării, care contribuie în mod semnificativ la creșterea rezilienței, a durabilității și a calității vieții. Orașele din statele membre ale UE și din țările asociate la programul Orizont 2020 sunt eligibile pentru participarea la concurs.