Magistrații Curții de Apel București anulează carantina din comuna Gornet

A fost anulată carantina din comuna Gornet din județul Prahova. Magistrații Curții de Apel București au decis acest lucru la solicitarea autorităților locale. Hotărârea nu este definitivă, însă este executorie- scrie Agerpres.

Magistrații nu vor acorda și depăgubirile de 4 milioane de euro cerute de avocatul comunei Gornet, Bogdan Dumitru, Departamentului pentru situații de Urgență.

Minuta instanței:

„Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”

Pe 22 iulie, Comitetul Județean pentru Situații de Urganță din Prahova au decis instituirea carantinei în localitatea Gornet, după ce au fost găsite 15 cazuri de COVID-19 în decurs de 2 săptămâni. Autoritățile locale au atacat ordinul DSU în instanță și au cerut despăgubiri de 4 milioane de euro. Avocatul care i-a reprezentat pe locuitorii comunei, Bogdan Dumitru, a solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea hotărârii prin care s-a impus carantina în comună, el spunând că DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină, ci cu „măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine”.

 El a reclamat faptul că DSP Prahova nu a efectuat niciodată o anchetă epidemiologică şi nu a existat niciun fel de colaborare între prefect şi autorităţile locale.

Articolul precedentSibiu: 7 angajați ai Teatrului de Balet au COVID-19
Articolul următorDIICOT reîncepe urmărirea penală pentru foștii șefi ai Jandarmeriei în Dosarul 10 august