Soluția la criza sanitară din prezent este testarea extinsă și gratuită a populației pentru Covid-19, declară la RFI eurodeputatul PSD Tudor Ciuhodaru, medic la Spitalul Clinic de Urgență ”Nicolae Oblu” din Iași. El precizează că ”toate țările care au avut succes în combaterea pandemiei au aplicat două lucruri simple: testare, izolare”.
Tudor Ciuhodaru crede că strategia Guvernului în criza sanitară Covid-19 este greșită: ”Eu sunt cel care a susținut de la început că trebuie o nouă strategie și evoluția numărului de cazuri în România la ora actuală arată clar că strategia actuală este greșită (…). Este un nou semnal de alarmă privind erorile și haosul privind strategia și aplicarea măsurilor din această pandemie. Majoritatea reacțiilor au fost tardive și mai mult pompieristice, decât științifice și nici acum nu văd vreun semn de trezire în ceea ce privește prevenirea unor astfel de situații”.
El cere un program de testare extinsă gratuită pentru Covid-19: ”Nu testăm, suntem condamnați. Testarea extinsă, atenție, gratuită, a contacților și a celor expuși, chiar asimptomatici, printr-un program național de testare extinsă, așa cum tot propun de multe luni, dar nu aude nimeni, e singura opțiune sănătoasă, dublată, atenție, de izolare și tot atenție, voluntară, de prevenție și întrerupere a transmiterii acestui virus (…). În continuare, testăm puțin și prost”.
Tudor Ciuhodaru spune că ”testarea extinsă e blocată. Mergem pe definiții aberante de caz, adică testăm doar în zone vulnerabile, cu risc epidemiologic crescut, în spitale, în căminele pentru vârstnici, la persoane instituționalizate, unde evident că numărul de cazuri e mult mai mare decât în populația generală. Toate țările care au avut succes în combaterea pandemiei au aplicat două lucruri simple: testare, izolare”.