Mircea Lucescu, noul antrenor al lui Dinamo Kiev, a discutat 40 de minute cu jurnaliștii ucraineni, anunță gsp.ro.
Il Luce a fost prezentat in cadrul unei videoconferințe, anterior vorbind președintele Igor Surkis, acesta aflăndu-se la sediul clubului, Acesta a fost foarte vehement în momentul în care a venit vorba despre ultrașii echipei.
Secund îi va fi lui Lucescu Emil Caras, acesta servindu-i și ca translator.
La întrebările reporterilor referitoare la relația actuală cu Rinat Ahmetov, finanțatorul de la Șahtior Donețk, Lucescu a afirmat că nu s-a sfătuit cu acesta, discutănd cu el abia după ce a luat decizia de a veni la Kiev, într-un fotbal „unde a fost înconjurat cu dragoste”.
Mircea Lucescu a declarat: „Șahtior este istorie pentru mine. O istorie extraordinară, dar istorie. Sentimentele, emoțiile sunt în continuare. Eu nu mă dezic de ce s-a întâmplat în acea perioadă, dar eu sunt un antrenor profesionist și știu să împart lucrurile. Știu ce înseamnă emoțiile, sentimentele, dar știu și ce înseamnă datoria profesională”.
Totodată, tehnicianul român a mai spus: Lucescu a explicat că „provin dintr-un campionat italian unde antrenorii sunt superprofesioniști, iar schimbările între echipe sunt dese. Capello, Lippi, Zaccheroni, mulți au procedat astfel. Mourinho, în Anglia, a fost la Chelsea, Man. United și Tottenham. Antrenori care au câștigat cu cluburile respective nu s-au desprins emoțional când au plecat, dar s-au desprins profesional. Președintele lui Dinamo Kiev m-a invitat, cerându-mi ajutor pentru a-i sprijini pe acești tineri talentați să crească. Nu-l puteam refuza, sper să-mi aducă satisfacție ce am început aici. Asta e prima mea datorie aici, să-i fac să crească pe jucători, cu gândul la performanță. Vreau să-i propulsez spre marile cluburi ale Europei”.