Alocațiile s-ar putea mări cu 20% de la 1 septembrie. Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a anunțat în cadrul ședinței de guvern că ia în discuție o ordonanţă de urgenţă privind alocaţiile pentru copii.
„Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va prezenta astăzi, în şedinţa de Guvern, proiectul ordonanţei de urgenţă care prevede în mod expres dublarea alocaţiilor pentru copii, în cuantumul prevăzut de noua lege, 300 de lei pentru copiii între 2 şi 18 ani, respectiv, 600 pentru cei între 0 şi 2 ani şi pentru copiii cu dizabilităţi de la 0 la 18 ani. Calendarul pe care vi-l propun pentru a putea avea suportul necesar în bugetul de anul acesta şi cel pentru anii viitori va fi următorul: o creştere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creşteri să fie etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie şi la 1 iulie cu câte 20% şi la fel în 2022”, a declarat, la începutul reuniunii Guvernului, ministrul Violeta Alexandru.
Ea a spus că au avut loc discuții și cu ministrul Finanţelor şi cu cel al Justiţiei.
„Aceasta este propunerea pe care o formulăm şi o vom discuta împreună în cursul şedinţei. V-aş ruga să aveţi în vedere această propunere pentru creşterea alocaţiilor, astfel încât să putem avea un cadru reglementat încă din cursul acestei săptămâni”, a explicat aceasta.
Premierul Ludovic Orban a arătat că, practic, alocaţia pentru copii va fi dublată la data de 1 iulie 2022.
„Am văzut prognozele şi, într-adevăr, putem avea resurse pe ritmul de creştere a alocaţiilor”, a afirmat prim-ministrul.
Declarațiile premierului Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern din 29 iulie
Declarațiile premierului Ludovic Orban la începutul ședinței de guvern din 29 iulie#GuvernulRomaniei #LudovicOrban #sedintadeguvern
Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 29 iulie 2020