Primarii vor fi obligați să asigure accesul la internet pentru toate școlile din localitatea lor. Este modificarea propusă de USR la Legea educației naționale și aprobată de Camera Deputaților ieri, 28 iulie.
Amendamentul USR prevede introducerea unui alineat nou la art. 111 din Legea educației naționale (nr. 1/2011): „Autoritățile administrației publice locale asigură accesul la internet al tuturor unităților de învățământ în localitățile în care acestea își exercită autoritatea”.
„USR a propus o clarificare din perspectiva administrațiilor locale, reglementând obligația lor de a asigura accesul la internet în toate unitățile de învățământ, pentru că, știm foarte bine, primarii răspund de tot ceea ce înseamnă dotare în școlile în care învață copiii noștri. Amendamentul nostru a fost acceptat și înglobat în legea adoptată astăzi. Trebuie să punem accentul pe acest tip de învățare, care devine complementar tipului clasic. Procesul de digitalizare trebuie să continue. Pandemia ne-a obligat să forțăm digitalizarea societății, inclusiv în învățământ”, declară deputata USR, Cristina Iurișniți.
Propunerea a fost formulată într-un proiect de lege depus de deputata USR Cristina Iurișniți, la mijlocul lunii iunie, în scopul conturării cadrului normativ necesar pentru ca învățarea în mediul online să devină o realitate.
De asemenea, USR a propus 12 măsuri, pe termen scrut, pentru ca activitatea școlară să poată fi reluată în toamnă în condiții de siguranță pentru elevi, cadre didactice și, implicit, părinți. Printre acestea se numără implementarea unui sistem hibrid de educație, sprijinirea elevilor care au nevoie de recuperarea pregătirii școlare și demararea susținută a racordării școlilor și grădinițelor la apă curentă, precum și construirea toaletelor acolo unde nu există.
Pe termen mediu, USR propune alte 11 măsuri, printre care asigurarea accesului la instrumente de învățare online pentru toți copiii, inclusiv conexiuni la internet de mare viteză, și continuarea procesului de digitalizare a educației.